Activitățile sunt destinate preponderent agenţilor economici din mediul rural, care reprezintă sectorul de întreprinderi mici şi mijlocii, membrilor Asociaţiilor de Economii şi Împrumut (AEÎ), precum şi beneficiarilor liniilor de creditare IFAD.
Scopul componentei este de a oferi asistenţă tehnică şi suport agenţilor economici din sectorul agricol, care au beneficiat de credite investiţionale din programe IFAD pentru dezvoltarea businessului.
În cadrul acestor activități se acordă prioritate dezvoltării integre a lanţului valoric, prin sporirea accesului şi încurajarea participării populației din zonele rurale în activităţile generatoare de venit. Astfel, sunt iniţiate şi implementate un şir de activităţi ce au menirea finală de a contribuila reducerea sărăciei rurale în Moldova, prin promovarea accesului către o gamă completă de servicii adecvate şi integrate financiare.
Serviciile de asistenţă tehnică şi consultanţă sunt acordate atât agenţilor economici individuali, cât şi grupurilor/asociaţiilor de producători care au activitate economica în domeniile prioritare stabilite pentru programele IFAD în derulare.