Campanie de educație financiară

Vrei să-ți controlezi mai bine banii? Începe acum.

GESTIONAREA EFICIENTĂ a banilor azi, ne va asigura un VIITOR PROSPER mâine. Pentru a construi un viitor financiar de succes, ai nevoie de anumite cunoștințe despre BUGET și gestionarea inteligentă a acestuia. Bugetul presupune identificarea tuturor surselor individuale de venituri și cheltuieli, facilitând planificarea și controlul acestora. Este un exercițiu de gestionare a finanțelor personale care implică, disciplină, angajament și perseverentă in înregistrarea tuturor cheltuielilor și mai ales in distribuirea și respectarea planului stabilit, astfel încât la sfârșitul fiecărei perioade de calcul bugetul sa fie cel puțin echilibrat. Bugetului presupune gruparea cheltuielilor în anumite categorii, după frecvență, necesități și priorități, și permite identificarea posibilităților concrete de economisire, prin stabilirea unor repere. Construirea unui buget individual nu este o activitate complicata iar utilizarea lui este de natura sa aducă destul de rapid îmbunătățiri vizibile in viata celui care îl utilizează.

Cum să obții mai mulți bani demarînd o afacere?

Vrei sa fii propriul tău șef? DEMAREAZĂ O AFACERE! Dar, demararea unei afaceri implică o mulțime de etape de urmat, de la o idee solidă de a face bani  până a ajunge la profit: crearea unui brand, publicitate, și o mulțime de alte lucruri. În acest spot video, vom discuta despre toate etapele implicate în lansarea unei afaceri. La sfârșit, veți avea o idee mult mai clară despre ceea ce este nevoie să întreprindeți pentru a vă lansa în această aventură. Desigur, fiecare afacere este diferită. În funcție de tipul de afacere cu care vrei să începi, este posibil să sari peste unele etape sau s-ar putea să decizi finalizarea unor etape, într-o ordine diferită. Gândește-te la acest lucru ca la un model general, și nu ezita să-l ajustezi, pentru a se potrivi cerințelor tale particulare.  Ești pregătit să învățăm cum să-ți începi propria afacere? 

Gîndește-te la ziua de mîine – economisește!

A economisi nu are legătură cu venitul! A economisi înseamnă a folosi rațional mijloacele bănești în scopul de a reduce consumul într-un mod eficient și cheltuielile într-o formă cât mai avantajoasă. Economiile reprezintă cea mai accesibilă modalitate de a ne asigura că suntem pregătiți sa facem față situațiilor neprevăzute. Poți spune că ești educat financiar, atunci când reușești să faci economii. Atât timp cât economisești, singurul lucru care contează este faptul că în fiecare zi strângi bani. Banii pe care i-ai economisit îți vor oferi siguranța zilei de mâine, dar și posibilitatea de a-ți îndeplini o serie de dorințe. Economiile mici pot să se transforme în timp în sume mari! Vizionează acest spot, pentru a înțelege cum poți economisi și ce poți face cu banii economisiți.

Informează-te înainte să obții un credit!

Cea mai bună educație financiară este atunci când iei un credit !!! De abia atunci începi să te interesezi de dobânzi, evoluția cursului de schimb valutar, termen, comision, inflație, preturi, stabilitatea salariului, posibilități de a economisi, planificarea și optimizarea cheltuielilor, etc. Accesarea unui credit, după cum vezi, implică anumite cunoștințe financiare, iar utilizarea corectă a acestor cunoștințe te va ajuta să-ți realizezi planurile într-o manieră cit mai favorabilă tie. Vizionează acest spot pentru a acționa corect și calculat în relația cu instituțiile financiare. Succes!

Ghidul ”Educația financiară”