Proiectul de Rezilienţă Rurală (PRR – IFAD VII) finanțat din mijloacele Fondului Fiduciar al Programului de Adaptare a Micilor Producători (ASAP) şi implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor (UCIP) Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD), este conceput pentru a îmbunătăți condiţiile de viaţă ale populației din zona rurală, a reduce sărăcia prin consolidarea rezilienței la schimbările climatice şi a îmbunătăţi oportunităţile economice.
Astfel, în scopul asigurării producătorilor agricoli cu echipament performant, tehnici și practici moderne de practicare a agriculturii, pentru a deveni mai rezilienți la impactul schimbărilor climatice cum ar fi temperaturile extreme pe timp de vară, înghețurile, grindina, ploile torențiale, vânturile puternice sau inundațiile, UCIP IFAD oferă suport sub formă de grant producătorilor agricoli pentru a asigura măsurile de adaptare a sistemelor de producere agricolă la schimbările climatice.
În cadrul PRR pe parcursul următorilor 3 ani (2020-2023) UCIP IFAD va acorda suport financiar sub formă de grant producătorilor agricoli pentru a asigura măsurile de adaptare a sistemelor de producere agricolă la schimbările climatice. Suma grantului oferită de UCIP IFAD constituie până la 70 % din costul total al investiției, dar nu mai mult de 5000 dolari SUA.
Obiective generale și specifice
O atenție deosebita în cadrul PRR este de a acorda suport producătorilor agricoli în vederea adaptării la schimbările climatice și asigurării rezilienței acestora prin stimularea investițiilor în implementarea tehnologiilor performante și inovative în domeniul agricol cum ar fi de exemplu:
- aplicarea tehnologiilor ecologice și a celor conservative de lucrare și conservare a solului, în vederea stopării proceselor de erodare şi degradare a solului;
- aplicarea tehnologiilor de irigare micro-presurizată;
- aplicarea tehnologiilor de protecție a plantelor prin utilizarea sistemelor de plasă anti-grindină și a plaselor pentru umbrire;
- utilizarea echipamentelor de producere a energiei regenerabile (panouri fotovoltaice și colectoare solare) în zona de producere;
- utilizarea în set a jgheaburilor, țevilor și rezervoarelor pentru colectarea apei de ploaie de pe construcțiile din zona de producție.
Verificarea fezabilității suportului ce urmează să fie oferit producătorilor agricoli de către UCIP IFAD este necesară pentru asigurarea durabilității intervențiilor din cadrul PRR.
Cerințe de calificare pentru ofertant
- Persoană juridică înregistrată în Republica Moldova;
- Experiență de cel puțin 5 ani în domeniul prestării serviciilor de asistență tehnică, consultanță și audit întreprinderilor agricole;
- Echipa de experți pentru prestarea serviciilor solicitate cu experiență practică în domeniul pentru care participă la concurs de cel puțin 3 ani.
- 2 Experți în domeniul mecanizării agriculturii, agroingineriei sau agronomiei cu tangență în aplicarea tehnologiilor conservative de lucrare a solului (TCLS) (Un expert de bază și unul supleant);
- 2 Experți în domeniul proiectării, instalării și deservirii echipamentelor de producere a energie regenerabile (panouri fotovoltaice și colectoare solare) (Un expert de bază și unul supleant);
- 2 Experți în domeniul irigării, proiectării și întreținerilor rețelelor de irigare la scară mică, sau alte domenii relevante; (Un expert de bază și unul supleant);
- 2 Experți în domeniul horticulturii, protecției plantelor, proiectării și instalării sistemelor anti-grindină & plaselor pentru umbrire. (Un expert de bază și unul supleant);
Criterii de calificare pentru includerea în lista scurtă
Companiile de consultanță vor fi calificate p/u includerea în lista-scurtă în baza următoarelor criterii:
Criterii de calificare | Punctaj maxim |
1. Experiența generală a companiei; | 20 |
Experiență în prestarea serviciilor în domeniul agriculturii (Minim acceptabil – 5 ani) | 20 |
2. Experiență specifică a companiei in prestarea serviciilor similare | 30 |
Experiență în prestarea serviciilor similare (nr. de contracte in ultimii 5 ani) | 30 |
3. Experiența echipei implicate pentru prestarea serviciilor solicitate* | 50 |
3.1 Liderul echipei;
3.2 Experți în domeniul mecanizării agriculturii; agroingineriei sau agronomiei cu tangență în aplicarea tehnologiilor conservative de lucrare a solului 3.3 Experți în domeniul proiectării, instalării și deservirii echipamentelor de producere a energie regenerabile; 3.4 Experți în domeniul irigării, proiectării și întreținerilor rețelelor de irigare la scară mică, 3.5 Experți în domeniul horticulturii, protecției plantelor, proiectării și instalării sistemelor anti-grindină & plaselor pentru umbrire (Minim acceptabil – 3 ani) |
10
10
10
10 |
10 |
*Fiecare expert va fi evaluat după:
1 nivelul de studii;
2 numarul total al anilor de experiență;
Prestatorul de servicii va fi selectat in conformitate cu metoda de Selectare a consultanților (CQS) expusă in Manualul de Procurări IFAD.
Scrisoarea de exprimare a interesului va include materiale și informațiile care demonstrează experiența și calificarea ofertantului, completată conform modelului Scrisorii de Exprimare a Interesului pe care o găsiţi în josul paginii.
Expresiile de interes vor fi transmise în scris la adresa de mai jos (personal, prin poștă, sau e-mail) până la 07.09.2020, 17.09.2020, extins 28.09.2020 ora 10:00.
Vă mai informăm că orice modificare sau distorsionare a informației prezentate în formularul de concurs poate duce la descalificarea companiei DVS.
Mai multe informații pot fi solicitate în scris la adresa indicată mai jos:
Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD)
Attn: Nicolae Babără, Specialist Procurări, of. 1307, E-mail: procurement@ucipifad.md
Ștefan cel Mare și Sfînt, 162, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova.