Granturi pentru finanțarea echipamentului pentru irigare eficientă în zonele rurale vulnerabile la schimbările climatice

Țara: Republica Moldova

Proiect: Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP),

Acord de finanțare: Fondul de Adaptare grant nr. 2000003413

PP&AWPB ref. nr.C13/ 1.1.2.2.

Data lansării: 17.10.2023

Granturile vor fi acordate în perioada 2023-2026.

Programul Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP), finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltare și Adaptare Agricolă, are ca scop reducerea sărăciei și a emigrației din zonele rurale consolidarea rezilienței micilor fermieri la riscurile economice, de mediu și climatice și a asigura accesul acestora la piețe.

Aria de intervenție: TRTP are acoperire națională și este implementat în zonele rurale ale Republicii Moldova, cu excepția entităților din regiunea transnistreană și entităților înregistrate la Chișinău și Bălți.

Grup țintă: mici fermieri orientați comercial care cultivă până la 10 hectare, înregistrați ca subiecți de activitate antreprenorială, sub orice formă juridică, în special femei și tineri fermieri, din zonele rurale vulnerabile din punct de vedere climatic.

  1. Criterii de eligibilitate pentru solicitanții de finanțare:
    • Solicitanții sunt: Fermieri privați, rezidenții Republicii Moldova, care sunt înregistrați și își desfășoară activitatea antreprenorială (orice formă juridică, inclusiv gospodăriile țărănești și întreprinderile individuale) în regiune rurală. Întreprinderile înregistrate în orașele Chișinău sau Bălți trebuie să prezinte adițional dovada înregistrării filialei în zonă rurală.
  • Toți beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
  • cultivă până la 10 ha teren (suprafață totală în proprietate și/sau arendă);
  • menține evidență contabilă în conformitate cu procedurile și standardele contabile acceptabile;
  • va cofinanța suportul financiar de către UCIP IFAD de 7,500 USD cu contribuția financiară proprie de minimum 30% și alte costuri necesare pentru bună funcționare a exploatației agricole;
  • nu are datorii la bugetul public și local;
  • are acces la sursă de apă pentru irigare;
  • are cel puțin un an de experiență în activitatea agricolă de la înregistrarea acesteia, confirmată prin prezentarea certificatului de înregistrare;
  • a frecventat instruiri dedicate tehnologiilor eficiente de irigare finanțate de către UCIP IFAD;
  1. Nu sunt eligibili pentru finanțare:
    • Solicitanții care nu corespund criteriilor enumerate mai sus.
    • Solicitanții care se află în proces de insolvență, faliment sau reorganizare.
    • Solicitanții care necesită finanțare pentru investiții într-o întreprindere terță (altă decât pentru care se solicită grantul).
    • Solicitanții care reprezintă întreprinderi mixte sau întreprinderi cu capital străin.
    • Solicitanții care au exercitat anterior practici frauduloase în relații cu UCIP IFAD, faptul confirmat de UCIP IFAD prin scrisoare de decizie sau alt document similar.
    • Solicitanții care au beneficiat (sau cererea lor este în curs de examinare) de granturi TRTP (IFAD VIII), cu excepția granturilor pentru infrastructură de irigare și/sau drumuri.
    • Bunurile care sunt deja în curs de examinare/au fost deja finanțați din alte surse de finanțare (instituțiile statului și/sau alți donatori)
    • Solicitanții la care sursa de apă pentru irigare este fântână arteziană și care nu posedă Autorizația de Mediu pentru Folosirea Specială a Apei (AMFSA) pentru această sursă.
  1. Activități și cheltuieli eligibile:

3.1. Activități eligibile

  • Creșterea culturilor horticole cu valoare adăugată înaltă: fructe, legume, struguri, pomușoare precum și plante aromatice și medicinale și flori.

3.2. Cheltuieli eligibile:

  • Pompe pentru apă
  • Filtre pentru apă
  • Benzi de picurare
  • Micro-aspersoare
  • Accesorii aferente sistemului de irigare
  • Echipament pentru fertigare.

A se lua în considerare:

  • Acoperirea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor din cadrul proiectului se face la valoarea bunurilor fără TVA;
  • Toate activele achiziționate din mijloacele Proiectului vor fi noi și vor fi livrate cu garanție;
  1. Activități și cheltuieli neeligibile:

4.1. Activități neeligibile

  • Producerea tutunului;

4.2. Cheltuieli neeligibile:

  • Plata obligațiunilor financiare: taxe (inclusiv TVA), datorii, asigurări;
  • Achiziționarea de produse chimice și biologice pentru hrana și tratarea plantelor;
  • Imobilizări necorporale (finanțarea costurilor legate de achiziționarea de licențe, acțiuni, drepturi de producție și alte drepturi);
  • Bunurile care sunt deja în curs de examinare/au fost deja finanțați din alte surse de finanțare (instituțiile statului și alți donatori);
  • Mărfuri la mâna a doua;
  • Lucrări de instalare și construcție.
  1. Valoarea finanțării:

Valoarea maximă a grantului va acoperi 70% din cheltuielile eligibile, dar nu va depăși 7.500 USD.

  1. Contribuția beneficiarului:

Beneficiarii vor cofinanța investiția cu cel puțin 30% din valoarea cheltuielilor eligibile.

  1. Transferul drepturilor de proprietate

Valoarea investiției va fi transferată în bilanțul Beneficiarului prin semnarea Actului de donație pe parcursul a 12 luni din momentul procurării bunurilor. Totodată, beneficiarul este obligat să întrețină bunurile procurate (pe cheltuiala acestuia) și să nu admită înstrăinarea lor sub nicio formă pe întreaga perioadă de implementare a proiectului TRTP (până 2027) cu excepția echipamentului al cărui perioada de exploatare este mai mică (de exemplu, benzi de picurare).

  1. Documente solicitate

Pentru a beneficia de grant, solicitantul va depune următoarele documente:

  • Formular de cerere. (descarcati mai jos)
  • Copia certificatului de înregistrare sau a deciziei de înregistrare eliberate de Agenția Serviciilor Publice.
  • Pentru gospodării țărănești: copia fișei de înregistrare
  • Pentru S.R.L si S.A: copia extrasului din Registrul de Stat al persoanelor juridice (cu informație despre administratorul și acționarii întreprinderii), eliberat cu cel mult 1 lună înainte de data de depunere a cererii.
  • Confirmarea suprafeței terenului aflat în folosință:

8.5.1. Pentru gospodării țărănești și întreprinderi individuale– adeverință care să ateste suprafața totală în folosință eliberată de Primărie. Găsiți exemplu certificatului în Anexa 7 a cererii de aplicare.

8.5.2. Pentru S.R.L. și S.A.: adeverința de la primărie menționată în punctul 8.5.1.; sau ultimul raport forma 29-AGR prezentat la organele statistice;

  • 3 oferte cu caracteristici tehnice similare de la trei furnizori diferiți pentru bunurile destinate achiziției și Raportul de evaluare și selecție a ofertei câștigătoare (oferta cu cel mai mic preț care corespunde caracteristicilor tehnice minime solicitate)[1]. Se vor considera eligibile doar ofertele de preț de la furnizorii de tehnică/echipament emise după data de 10 martie 2023și care vor conține informația privind criteriile obligatorii și specificațiile tehnice minime, solicitate conform Anexei 4 la Cerere de solicitare a finanțării.

Notă: Solicitantul poate depune doar o singură ofertă comercială în cazul în care informația despre asortimentul producției și prețurile furnizorului de la care solicitantul  intenționează să procure echipamentul sunt plasate pe pagina web a Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultura (AIPA) în Baza de Date cu Prețuri de Referință[2]. În acest caz, prețurile din oferta furnizorului trebuie să fie identice cu cele indicate pe pagina web AIPA.

  • Declarație din numele furnizorului selectat (cu care solicitantul intenționează să semneze contractul de procurare a echipamentului) privind lipsa conflictului de interese în raport cu potențialul beneficiar de grant;
  • Planul de afaceri al investiției pentru care se solicită finanțarea (la dorința solicitantului acest plan poate fi elaborat de către consultanții Agenției Naționale de Dezvoltare Rurală din raza de acțiune al Solicitantului (ACSA)[3]);

Notă: Toate serviciile acordate solicitanților de grant de către ACSA descrise în acest apel sunt gratuite pentru fermieri fiind achitate din sursele UCIP IFAD.

  • Schema de proiectare simplă a sistemului de irigații care urmează să fie instalat (desenarea terenului cu țevi, pompe și sursă de apă). La dorința solicitantului această schemă poate fi elaborată de către consultanții ACSA;
  • Confirmarea calității apei pentru irigații:
    • În cazul în care solicitantul face parte (sau va face parte) dintr-o Asociație Utilizatorilor de Apă Pentru Irigații (AUAI) el trebuie să prezinte copie de pe autorizația de mediu pentru folosință speciala a apei pentru irigații eliberată pentru AUAI.
    • În cazul în care solicitantul nu face parte (și nu va face parte) din AUAI, el trebuie să prezinte dovada calității apei confirmată de laborator autorizat pentru sursa de apă care intenționează să utilizeze[4]; sau copie de pe autorizația de mediu pentru folosință speciala a apei pentru irigații.
    • In cazul în care sursa de apă pentru irigare este un puț subteran solicitantul trebuie să prezinte copie de pe autorizația de mediu pentru folosință speciala a apei pentru irigații.
  • Copia raportului financiar pentru ultimul an fiscal prezentat la organele fiscale (UNIF14, UNIF18, UNIF21, VEN12 sau alt tip de raport în funcție de tipul de întreprindere, conform legislației);
  • Copia buletinelor de identitate ale fondatorilor întreprinderii;
  • Confirmare de la primărie privind lipsa datoriilor față de bugetul local nu mai veche de 3 luni. Această confirmare poate face parte din adeverința eliberată de primărie, menționată în punctul 8.5.1.al acestui document.
  • Declarație pe propria răspundere privind veridicitatea documentelor și asumarea angajamentelor.
  • Declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • Copia certificatului eliberat de o bancă comercială în care vor fi indicate numărul contului în lei moldovenești (IBAN-ul, denumirea și codul băncii, filiala/sucursala).
  • Copia certificatului de participare a administratorului sau fondatorilor (sau alt document confirmativ) la instruirii dedicate tehnologiilor eficiente de irigare organizate de către UCIP IFAD.
  • Formularul de auto-certificare completat și semnat de către solicitant (Anexa 5 a cererii de grant)
  • Notă: În caz de necesitate pe parcursul evaluării dosarului UCIP IFAD poate solicita certificatul care confirmă absența datoriilor la bugetul public de stat, emis de serviciul fiscal de stat (nu mai vechi de 3 luni) sau a copiei contractului de reeșalonare a datoriilor (dacă este cazul);

A se lua în considerare:

  • Pentru finanțare va fi selectată cea mai mică ofertă conformă din punct de vedere tehnic din 3 oferte furnizate. La dorința solicitantului, consultanții ACSA îi va asista să pregătească raportul de evaluare și selectare a ofertei. Solicitantul poate prezenta doar o singură ofertă doar în cazul specificat în punctul 8.6.al acestui document.
  • Solicitantul grantului poate beneficia de suport pentru dezvoltarea afacerii oferit de ACSA, care va asista solicitantului la toate etapele procesului de aplicare, inclusiv în dezvoltarea planului de afaceri. De asemenea, la necesitate ACSA va asista fermierii în selectarea celor mai adecvate echipamente și în identificarea firmelor furnizoare din Moldova sau din străinătate.
  • UCIP poate solicita documente suplimentare în timpul examinării și evaluării cererii de grant.
  • Cererile care nu includ toate informațiile și/sau documentele solicitate nu vor fi examinate.
  • Orice grant va fi revocat în orice moment dacă oricare dintre cererile de grant include orice tip de informații inexacte, incorecte sau denaturate sau dacă termenii și condițiile convenite nu sunt respectate.
  • Părțile respectă politicile IFAD după cum urmează:
  • Politica IFAD privind prevenirea fraudei și a corupției în activitățile și operațiunile sale , disponibilă la ifad.org/anticorruption_policy;
  • Politica IFAD de prevenire și răspuns la hărțuirea sexuală, exploatarea sexuală și abuz disponibilă la ifad.org/en/document-detail/asset/40738506; și
  • Politica IFAD de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, disponibilă la ifad.org/en/document-detail/asset/41942012.
  1. Procedura de solicitare și debursare a grantului

Procesul prevede următoarele etape:

Părțile interesate trebuie să completeze formularul de cerere și să pregătească documentația necesară. Toate condițiile apelului de grant sunt plasate pe pagina web a UCIP (https://www.ucipifad.md/granturi). Formularul de cerere și setul de documente, semnate și ștampilate de către solicitant, vor fi depuse:

  1. fie fizic în plicuri sigilate la biroul UCIP
  2. fie prin e-mail documente scanate în formatul PDF (în acest caz originalele documentelor trebuie sa fie prezentate mai târziu, până la semnarea acordului individual de grant).
    • UCIP va examina cererea verificând conformitatea acesteia cu cerințele acestui apel de propuneri.
    • După verificare, Comisia de Evaluare a Granturilor va evalua cererile pe baza următoarei grile de evaluare:
Criterii de clasare a granturilor pentru echipament de irigare [Punctaj]
Suprafața terenului (în proprietate sau arendă)
Mai puțin de 3 ha [10]
Între 3 și 7 ha [5]
Mai mult de 7 și mai puțin sau egal cu 10 ha [3]
Vulnerabilitatea climatică (consultați harta vulnerabilității climatice)[5]
Dintr-o locație geografică cu vulnerabilitate ridicată și foarte de ridicată [30]
Din locația geografică moderat vulnerabilă [15]
Din locația geografică cu vulnerabilitate scăzută și foarte scăzută [0]
Indiciile de deprivare multiplă (IDAM)[6]
Ridicat (1-281) [30]
Mediu (282 – 563) [15]
Scăzut (564 – 843) [0]
Pentru  întreprinderile individuale sau gospodăriile țărănești adițional se vor lua în calcul următoarele criterii:
Fondatorul este femeie [15]
Fondatorul are vârsta până la 40 ani inclusiv [15]
Fondatorul este bărbat [0]
Punctaj maxim pentru fermierii individuali [100]
Punctaj maxim pentru alți solicitanți de granturi [70]

Cererile vor fi clasate pe baza criteriilor prevăzute în tabelul de mai sus, iar lista candidaților eligibili va fi stabilită în ordine descendentă conform punctajului obținut. Granturile vor fi acordate până la epuizarea tuturor fondurilor anuale de granturi. În cazul în care doi sau mai mulți solicitanți acumulează același punctaj și bugetul alocat este depășit, cererile care sosesc mai întâi vor avea prioritatea pentru acordarea grantului, iar cererile eligibile care nu au fost acceptate spre finanțare în anul curent for fi transferate pentru următorul an. La evaluarea aplicațiilor de la persoane juridice (de exemplu, S.R.L: sau S.A.) scorul lor va fi ajustat la grilă de 100 de puncte in scopuri de comparabilitate.

  • În cazul aprobării grantului între UCIP și solicitant va fi semnat Acordului Individual de Grant.
  • După aprobarea grantului, beneficiarul va avea la dispoziție până la 6 luni pentru achiziționarea bunurilor.
  • Achiziția bunurilor se va face direct de către beneficiari, care la rândul lor vor primi de la UCIP mijloacele financiare utilizând una din două modalități:
    • În cazul în care beneficiarul dispune de mijloace financiare suficiente și a achitat integral din sursele proprii valoarea bunului procurat, UCIP îi va rambursa contribuția sa conform condițiilor acestui apel direct în contul bancar al beneficiarului în baza documentelor confirmative;
    • În cazul în care beneficiarul nu dispune de toată suma necesară pentru procurarea bunului, el va deschide la banca un cont fiduciar de sechestru (cont ESCROW) în care UCIP și beneficiarul își vor plăti contribuțiile respective. Banca va efectua apoi toate verificările contractuale necesare cu furnizorul și îi va transfera furnizorului plata pentru bunul procurat. În acest caz, UCIP va acoperi comisioanele bancare aferente deschiderii și deservirii contului fiduciar de sechestru ( cont ESCROW) în valoare de până la 150 dolari SUA (diferența acestei taxe, dacă apare, va fi plătită de către beneficiar).
  • După efectuarea investiției, beneficiarul va depune la UCIP IFAD documentele care confirmă plata și primirea bunurilor (copia facturii fiscale, actului de predare-primire al bunurilor, ordinului de plată, altele) și copia Contractului de achiziție a bunurilor și anexele încheiat cu furnizorul selectat pentru livrarea bunurilor.

Apelul de granturi va fi deschis începând cu data lansării și până la epuizarea resurselor financiare. UCIP IFAD va anunța despre data închiderii apelului de granturi prin plasarea informației corespunzătoare pe pagina web a UCIP IFAD în compartimentul dedicat apelului de granturi la următoarea adresă: http://www.ucipifad.md/granturi/.

  1. Datele de contact pentru depunerea cererilor și clarificări.

Cererea se depune la următoarea adresă: bd. Ștefan cel Mare și Sfint, nr. 162,  of. 1303, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova.

Dacă este expediată în plic, acesta trebuie să conțină următoarele informații: numele apelului de propuneri; numele și adresa de contact a solicitantului, inclusiv numărul de telefon și adresa de e-mail.

Dacă este expediată prin e-mail, cererea se expediază la adresa office@ucipifad.md și conține aceleași informații.

Pentru clarificări și detalii suplimentare, scrieți la UCIP IFAD la următoarea adresă de e-mail: office@ucipifad.md și  alexandru.belschi@ucipifad.md sau sunați la (022) 223075.

[1] Raportul de evaluare face parte din formularul de cerere.

[2] https://aipa.gov.md/ro/content/baza-de-date-cu-pre%C8%9Buri-de-referin%C8%9B%C4%83-bdpr-0

[3] Datele de contact ACSA: Chișinău, str. Petru Movilă 23/8 et.1, Tel : (022) 83 53 21, office@acsa.md

[4] Pentru referință vă punem la dispoziție datele de contact ale câtorva laboratoare (lista poate fi suplinită):

Laboratorul de Referință de Mediu din cadrul Agenției de Mediu, tel: 022-820-797

Laboratorul de Încercări din cadrul SRL “LABORATORUL INVESTIGAȚII DE MEDIU”, www.labmediu.md

Laboratorul central apă potabilă al SA ,,Apă-Canal Chişinău”, tel.: 022 48-98-32

Institutul de Pedologie, Agrochimie si Protectie a Solului „Nicolae Dimo”, www.ipaps.md

[5] Indicele de vulnerabilitatea climatică pot fi găsite în diagrama 2(b) din acest document: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/p-145-164.pdf

[6] Baza de date cu indicele de deprivare a Ariilor Mici poate fi descărcată aici: https://www.me.gov.md/ro/content/indicatori-social-economici-pe-localitati

Aici puteți accesa baza de date a furnizorilor de echipament de irigare