Investim în femei, investim în viitorul satelor

Investim în femei, investim în viitorul satelor

Astăzi celebrăm femeile care muncesc cu pasiune, conduc cu încredere și inspiră prin rezultate.
Femeile din mediul rural transformă curajul în afaceri, ideile în oportunități și munca zilnică în dezvoltare durabilă. 

Prin intermediul programelor susținute de UCIP IFAD tot mai multe femei antreprenoare din Republica Moldova își dezvoltă afacerile agricole, investesc în procesare, irigare, tehnologii moderne și creează locuri de muncă în comunitățile lor.

Fie că vorbim despre ferme de familie, producere de legume și fructe, apicultură sau procesare agroalimentară, sprijinul financiar și consultativ oferit prin programele IFAD contribuie la:
-    creșterea competitivității afacerilor conduse de femei;
-    acces mai facil la finanțare;
-    dezvoltarea infrastructurii rurale;
-    consolidarea rolului femeii în economie și în comunitate.

Aducem sincere mulțumiri tuturor femeilor din mediul rural pentru implicarea, perseverența și devotamentul de care dau dovadă, contribuind la dezvoltarea comunităților și menținerea valorilor autohtone.

Investiția în femei înseamnă investiție în viitorul satelor și familiilor noastre.