Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD) a lansat proceduri de achiziții pentru contractarea specialiștilor atestați în domeniul controlului calității lucrărilor civile de construcții (diriginți de șantier), care vor asigura supravegherea construcției sistemelor de irigare în trei localități din Republica Moldova.
Lucrările vizează următoarele obiective:
• s. Bălăurești, r-nul Nisporeni – detalii disponibile aici: https://www.ucipifad.md/achizitii/10660
Proiectul prevede construcția unui sistem de irigare cu prize de apă din râul Prut, stație de pompare conectată la rețelele electrice, conductă de aducție și rețea de distribuție dotată cu hidranți.
• s. Budești, mun. Chișinău – detalii disponibile aici: https://www.ucipifad.md/achizitii/10661
Proiectul include construcția unui sistem de irigare conectat la conducta de apeduct care transportă apa din râul Nistru spre municipiul Chișinău (Apă-Canal), precum și realizarea conductei de aducție și a rețelei de distribuție cu hidranți.
• s. Climăuții de Jos, r-nul Șoldănești – detalii disponibile aici: https://www.ucipifad.md/achizitii/10665
Proiectul prevede construcția unui sistem de irigare cu prize de apă din râul Nistru, stație de pompare conectată la rețelele electrice, conductă de aducție și rețea de distribuție dotată cu hidranți.
Începerea preconizată a activităților: mai–iunie 2026.
Specialiștii interesați sunt invitați să prezinte informații privind calificările și experiența relevantă pentru prestarea serviciilor solicitate, incluzând următoarele documente:
1. Diploma de studii de licență și/sau masterat;
2. Certificate privind cursuri de instruire sau perfecționare relevante;
3. Certificat de atestare tehnico-profesională valabil;
4. Copii ale contractelor și/sau procese-verbale de recepție pentru servicii similare prestate în ultimii 2 ani;
5. Curriculum Vitae (CV);
6. Scrisoare de intenție;
7. 2–3 scrisori de recomandare de la angajatori sau supervizori anteriori.
Termen limită pentru depunerea dosarelor:
• 20 martie 2026 – pentru obiectivele din s. Bălăurești și s. Budești;
• 27 martie 2026 – pentru șantierul din s. Climăuții de Jos, r-nul Șoldănești.
Pentru informații suplimentare sau clarificări, persoanele interesate pot transmite întrebări la adresa de e-mail procurement@ucipifad.md sau suna la numărul de telefon 022 22 50 46.