Proiectul de Reziliență Rurală va acorda suport financiar grupurilor de femei

Proiectul de Reziliență Rurală va acorda suport financiar grupurilor de femei

Proiectul de Reziliență Rurală va acorda suport financiar, grupurilor de femei, formate din cel puțin 5 membri, persoane fizice și/sau juridice conduse și compuse exclusiv de femei, care desfășoară activități în domeniul agricol (denumit grup client), care intenționează să lanseze/dezvolte o afacere în comun și va declara în scris intenția privind asistarea acestora la formarea/consolidarea grupului.

Valoarea maximă a grantului va fi 8.000 USD (max. 85% din valoarea bunurilor eligibile pentru grant), iar grupul va contribui cu cel puțin 15%.

Se estimează că circa 8 grupuri de femei vor beneficia de suport investițional cu element de grant în cadrul PRR. Pentru anul 2021 este planificat a fi finanțate 4 grupuri de femei, în limita fondurilor disponibile.

IMPORTANT: Asistența tehnică și granturile vor fi acordate către aplicanții care au acumulat cel mai mare scor, până la valorificarea completă a sumei prevăzute în bugetul anual .

Cererea de exprimare a interesului privind asistarea la formarea/consolidarea grupului  pentru accesarea granturilor destinate grupurilor de femei, completată conform Anexei se va depune la biroul UCIP IFAD, MD-2004, or. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, et.13, oficiul 1303 sau trimisă electronic pe adresa de email: office@ucipifad.md până la termenul limită de aplicare: 22.06.2021, ora: 10:00.

Pentru clarificări și concretizări scrieți pe adresa de e-mail: ghenadie.sandu@ucipifad.md sau la telefonul 069269261