Secetele frecvente din ultimii ani au determinat un impact negativ asupra sectorului agricol, cu o scădere semnificativă a productivității agricole, scăderea calității produselor agricole și o incidență mai frecventă a dăunătorilor și bolilor.
În acest context, Guvernul Republicii Moldovei a încheiat un Acord de finanțare cu Fondul Internațional de Dezvoltare Agricolă (IFAD) pentru implementarea Proiectului "Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP)", care are ca scop stimularea creșterii economice rurale la scară largă și de a reduce sărăcia prin investiții şi intervențiile complementare în zonele mai vulnerabile și defavorizate la climă din toată țara. Astfel, pe data de 17 martie 2023 în or. Briceni, cu suportul Unităţii Consolidate de Implementare a Programelor Fondului Internațional de Dezvoltare Agricolă (UCIP IFAD) şi Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Asociația Națională de Dezvoltare Rurală (ACSA) a dat start Campaniei de informare a Componentei Proiectului TRTP: "Gestionarea adaptată la schimbările climatice a apelor în gospodăriile agricole" pentru producătorii agricoli şi antreprenorii rurali din raioanele Briceni, Edineț și Ocnița.
Atelierul de lucru a fost implementat de Asociația Națională de Dezvoltare Rurală (ACSA) cu participarea dl. Anatolie Fala, Director proiecte ACSA (în calitate de instructor – formator), dna. Iulia Jeleznii, Șefa Secției Agricultură, Relații Funciare și Cadastru a Consiliului Raional Briceni și dl. Igor Oboroc, șef serviciu agricultură a Consiliului Raional Ocnița, şi 50 de producători agricoli - mici fermieri, tineri antreprenori și femei din sectorul culturilor cu valoare adăugată (fructe, pomușoare, legume), precum și membrii Asociațiilor Utilizatorilor de Apă la Irigații (AUAI) din aria raioanelor Briceni, Edineț și Ocnița.
Prezentă la eveniment dna. Iulia Jeleznii, Șefa Secției Agricultură, Relații Funciare și Cadastru a Consiliului Raional Briceni, a menționat rolul irigării în dezvoltarea agriculturii cu valoare adăugată a raionului, precum şi prin faptul că irigarea permite o mai bună adaptare la secetele frecvente.
„Agricultura este un sector care direct depinde de condițiile climatice. Cu părere de rău în ultimii ani agricultorii zonei de Nord sunt tot mai des afectați de arșiță, temperaturi ridicate și secete, care în lipsa de precipitații duc la pierderi semnificative de recolte și reduc veniturile din dezvoltarea afacerilor agricole. Soluții pentru toate aceste probleme sunt implementarea tehnologiilor avansate și nu în ultimul rînd a irigării la scară mică. Din aceste considerente, oportunităţile Fondului de Adaptare IFAD, granturile competitive oferite la dezvoltarea irigării la scară mică sunt benevenite și vor fi un stimulent cardinal de relansare a afacerilor în sectorul culturilor cu valoare adăugată înaltă atît în raionul Briceni, cît și în raioanele învecinate."
Dl. Igor Oboroc, Sef serviciu agricultura a Consiliului Raional Ocnița, a adus un cuvînt de salut din partea conducerii raionului, dar și a producătorilor și membrilor AUAI din r. Ocnița, și a remarcat faptul că Proiectul Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP) gestionat de UCIP IFAD aduce o plus valoare pentru mici fermierii, care pot accesa investiții în sporirea adaptabilității la condițiile de mediu și de eficientizare a proceselor tehnologice.
"Proiectul "Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP)" este binevenit pentru a sprijini investițiile în infrastructura rurală productivă și consolidarea fermierilor mici (până la 10 hectare), inclusiv prin crearea de premize de adaptare la schimbările climatice. Investițiile susținute de UCIP IFAD în infrastructura publică de irigare și scheme de irigare la scară mică conectate la sistemele de irigare din cadrul Asociaţiilor de Utilizatori de Apă la Irigare (AUAI) și la sursele interne de apă vor reduce vulnerabilitatea sectorului agricol și vor garanta recolte mai sporite și cu o calitate solicitată de piața de desfacere."
În cadrul Atelierului de informare - instruire dl. Anatolie Fala, Director proiecte ACSA, în calitate de instructor – formator a prezentat scopul, obiectivele şi oportunitățile oferite de Componenta Proiectului TRTP: "Gestionarea adaptată la schimbările climatice a apelor în gospodăriile agricole", oportunităţi de asistenţă tehnică şi consultanţă gratuită la elaborarea şi depunerea cererilor de finanțare oferite beneficiarilor Proiectului, criterii de eligibilitate și identificarea potenţialilor beneficiari ai câmpurilor demonstrative, precum a fost demonstrat şi un spot instructiv video privitor la oportunităţile şi riscurile irigării la scară mică, investiţiile şi tipurile de irigare susţinute de proiect. În sesiunea de întrebări și răspunsuri sau dat explicații la modul de accesare și pașii de implementare a proiectelor investiționale cu componență de grant susținute de Fondul de Adaptare IFAD.
Vom menţiona, că implementarea proiectului nominalizat are două componente – abordări de investiţii şi sprijin financiar, care includ:
Producătorii agricoli, membrii AUAI şi a APL cointeresați în implementarea proiectelor de dezvoltarea a infrastructurii şi sistemelor de irigare la scară mică pot contacta informaţii suplimentare pe pagina web UCIP – IFAD: www.ucipifad.md/granturi sau a implementatorului Asociației Naționale de Dezvoltare Rurală (ACSA), web: www.acsa.md sau la numărul de telefon 022 835323/ GSM. 069011255, e-mail: afala@acsa.md. Agricultorii pot contacta direct la fel Consultanții regional ACSA pentru aria r. Briceni dl. Valerian Boboc, GSM. 067378844, E-mail: val_boboc@rambler.ru pentru aria r. Edineț, dl. Alexei Lupu, GSM. 069369388, E-mail: allupu@mail.ru , iar pentru aria r. Ocnița, dl. Tudor Rusnac, GSM.079174544, E-mail: rusnactudor@gmail.com.
UCIP IFAD şi ACSA încurajează şi vor susţine în continuu participarea la proiect pentru toţi producătorii agricoli eligibili din raioanele Briceni, Edineț și Ocnița.
Publicaţia Periodică ziarul MELEAG NATAL