Vladimir Russu, beneficiar IFAD: „Într-o fermă nu există linie de sosire. Mereu găsești ceva ce poate fi îmbunătățit”

Vladimir Russu, beneficiar IFAD: „Într-o fermă nu există linie de sosire. Mereu găsești ceva ce poate fi îmbunătățit”

În zootehnie nu există momentul în care să poți spune că ai terminat investițiile. Când rezolvi o problemă, apare alta, iar dorința de a face lucrurile mai bine devine parte din rutina zilnică.
Pentru Vladimir Russu din satul Rogojeni, raionul Șoldănești, aceasta înseamnă peste un deceniu de muncă, investiții și dezvoltare continuă.

În prezent, Gospodăria Țărănească „Russu Vladimir Andrei” deține aproape 200 de bovine, dintre care aproximativ 80 sunt vaci mulgătoare, dar și o turmă de aproape 400 de oi, crescute mai mult din pasiune și tradiție familială.

În ultimii ani, ferma a trecut printr-un amplu proces de modernizare, inclusiv cu sprijinul Programului IFAD VIII, care i-a permis să investească în tehnologii moderne pentru noul grajd.

Afacere construită pornind de la animalele din gospodărie
Pasiunea pentru zootehnie nu a apărut peste noapte. Ea vine din copilărie și din tradiția familiei.

De când mă țin minte în familie aveam animale, inclusiv vaci și oi. Așa că a fost un parcurs firesc să continuu în acest sector. În 2011 am înființat gospodăria țărănească și am procurat primele bovine. Erau aproximativ 30 de capete, cumpărate de la o fermă din raionul Cantemir. În 2013 am mai procurat încă aproximativ 15 și, pas cu pas, ne-am dezvoltat”, povestește fermierul.

Creșterea efectivului nu s-a oprit aici. Investițiile au continuat prin credite și diferite programe de finanțare, iar în 2023 a făcut un pas important pentru dezvoltarea fermei.


„Am importat 60 de bovine din Germania, rasa Simmental. Tot atunci am beneficiat de facilitățile IFAD, inclusiv scutirea de TVA.”


Astăzi, efectivul fermei numără aproape 200 de bovine, iar întreaga suprafață agricolă este destinată producerii furajelor necesare animalelor.

Investiția IFAD pregătește ferma pentru următorul nivel
În 2025, Vladimir Russu a început implementarea unui proiect amplu de modernizare a fermei, finanțat din mai multe surse, inclusiv prin Programul IFAD VIII.

Creditul IFAD, în valoare de aproape 2,85 milioane de lei, a fost utilizat pentru dotarea noului grajd cu echipamente moderne: instalație tehnologică pentru sala de muls, adapători colective, fronturi de furajare, sistem de evacuare a dejecțiilor, ventilatoare, perii electrice pentru bovine, igluuri pentru viței, pompe și alte utilaje indispensabile unei ferme moderne.

Fermierul spune că procesul de accesare a finanțării a fost unul simplu.
„Nu era prima experiență cu IFAD. Practic, am depus cererea la bancă, iar banca a făcut toate demersurile necesare. Totul s-a desfășurat foarte simplu și, în mare parte, la distanță.”

Investiții pentru confortul animalelor și eficiența fermei
Toate echipamentele au fost deja instalate, însă mutarea efectivului în noul grajd urmează să fie finalizată în perioada următoare.

„Am instalat tot utilajul, însă încă nu am trecut vacile în hala nouă. Suntem practic pe ultima sută de metri. Sunt convins că toate aceste investiții vor crește rentabilitatea fermei.”

Ferma beneficiază de tehnologii moderne, care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de întreținere a animalelor și respectiv la bunăstarea lor.

Laptele obținut în fermă este livrat către fabrica de procesare din Florești.
Deși, deocamdată, nu intenționează să proceseze laptele în propria fermă, Vladimir Russu nu exclude această posibilitate în viitor.

„Momentan nu avem astfel de planuri, dar rămâne o întrebare deschisă pentru viitor.”

Zootehnia are nevoie de investiții și sprijin
Fermierul spune deschis că zootehnia rămâne una dintre cele mai dificile ramuri ale agriculturii, iar investițiile sunt imposibil de realizat fără programe de sprijin.

„Zootehnia este probabil cea mai grea ramură din agricultură. Fără intervenția statului și fără programele de creditare, cu dobânzi mai mici sau facilități precum scutirea de TVA, nu am putea face față. Vindem producția la un preț destul de mic și este foarte greu să susții investiții atât de mari doar din veniturile fermei.”

În opinia sa, astfel de programe permit fermierilor să continue dezvoltarea chiar și într-o perioadă dificilă pentru sector.

Modernizarea nu înlocuiește oamenii, dar îi ajută
Una dintre provocările majore ale agriculturii rămâne lipsa forței de muncă. Totuși, Vladimir Russu spune că scopul investițiilor nu este reducerea personalului.

„Nu vom avea nevoie de mai puțini oameni. Implementând proiectul, creștem și capacitatea de producție. Vom avea nevoie în continuare de angajați, doar că munca lor va fi mai ușoară și condițiile mult mai bune.”

La fel de importantă este și modernizarea procesului de producere a furajelor.

În ultimii ani, ferma și-a reînnoit constant parcul de utilaje agricole.

„Ne-am modernizat foarte mult utilajele pentru producerea furajelor. Astfel putem obține furaje de calitate, iar la final și un lapte de calitate.”

Printre investițiile anterioare realizate tot cu sprijinul IFAD se numără și un stivuitor telescopic, utilizat zilnic pentru manipularea baloților și a furajelor.

 

Îmbunătățirea nu se termină niciodată

Întrebat dacă simte că și-a atins obiectivele, fermierul zâmbește.

„În fermă problemele nu se termină niciodată. Tot timpul apare ceva ce poate fi îmbunătățit. Vrei să instalezi un utilaj mai performant, să modernizezi ceva, să faci lucrurile și mai bine.”

Această dorință de perfecționare este, probabil, una dintre explicațiile evoluției constante a fermei din Rogojeni.

Iar pentru cei care visează să înceapă o afacere în zootehnie, Vladimir Russu are un singur sfat.

„Este un domeniu greu, dar dacă există dragoste pentru ceea ce faci, poți trece peste foarte multe provocări.”

Istoria fermei din Rogojeni demonstrează că, atunci când experiența este completată de acces la finanțare și de dorința permanentă de modernizare, zootehnia poate deveni o afacere competitivă și pregătită pentru viitor.

Proiectul „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (IFAD VIII)” este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Unitatea Consolidată de Implementarea Programelor IFAD, cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă.

Pentru mai multe detalii despre produsele financiare oferite de UCIP IFAD, consultați acest link www.ucipifad.md/credits   sau sunați la numărul de tel 022 21 00 56.