Misiunea IFAD de suport pentru implementarea Proiectului „Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale” (TRTP) a avut astăzi, 22 mai, discuții cu reprezentanții Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală LEADER (RNDRL) din Republica Moldova. În cadrul dialogului a fost subliniată importanța parteneriatului dintre RNDRL și UCIP IFAD pentru pentru sprijinirea dezvoltării economice a producătorilor agricoli.
Isabelle Lagaillarde, Team Leader al misiunii a reiterat sprijinul IFAD prin programe de susținere pentru reducerea sărăciei și fluxului de migrație din zona rurală, siguranța și securitatea alimentară, vulnerabilitatea la schimbările climaterice și sporirea competitivității.
Directorul executiv al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală LEADER, Vitalie JEREGHI, a salutat colaborarea cu UCIP IFAD, care “deschide o posibilitate clară de a dinamiza viața economică în localitățile rurale, prin eforturi coordonate de orientare, suport informațional și tehnic”.
Părțile au convenit au calendar comun de acțiuni care prevede organizarea de întruniri regionale cu reprezentanții Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), pentru a facilita accesul acestora la oportunități de finanțare și asistență tehnică oferite de IFAD.
Colaborarea dintre UCIP IFAD și RNDRL reprezintă un pas important în sprijinirea micilor antreprenori și a producătorilor casnici din zonele rurale, contribuind la dezvoltarea economică durabilă și la creșterea calității vieții în mediul rural din Republica Moldova.
Programele IFAD în Moldova sunt realizate de Guvernul Republicii Moldova și gestionate, la nivel național, de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, prin Unitatea Consolidată de Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD) cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD).